Ai adăugat pe site cuvinte precum “PRIETENOS CU MEDIUL” sau “EFICIENT ENERGETIC” și ai considerat că e suficient pentru a arăta că îți aduci contribuția la protejarea mediului? Începând cu 27 septembrie, o astfel de formulare te poate expune unor riscuri juridice majore în UE și, implicit, în România.
Regulile vin din Directiva (UE) 2024/825, cunoscută drept Directiva privind consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi sau, pe scurt, EmpCo. Aceasta vizează formulările vagi legate de mediu, etichetele de sustenabilitate nefiabile și mențiunile climatice, introducând totodată norme stricte pentru promisiunile referitoare la durabilitate și reparabilitate.
Statele membre au avut termen până la 27 martie 2026 să o transpună în legislația națională, iar România a făcut-o prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2026. Noile reguli se aplică de la 27 septembrie 2026 întregii comunicări adresate consumatorilor, inclusiv site-urilor, postărilor de pe rețelele sociale și etichetării produselor.
Pentru că fac și întrețin site-uri pentru multe tipuri de afaceri, am analizat această directivă dintr-o perspectivă practică: dacă clienții mei folosesc afirmații ecologice pe site-urile lor, cum se pot alinia și conforma noilor legi și reglementări?
Așa că am pregătit un ghid care acoperă ce prevede EmpCo, ce secțiuni ale site-ului tău vizează și cum îți poți rescrie și documenta afirmațiile, ca să poți comunica în continuare îmbunătățirile reale pe care le face afacerea ta.
Am încercat să explic regulile într-un limbaj simplu, dar, ca întotdeauna, pentru decizii legate de afirmații și prevederi legale concrete, recomand consultarea unui avocat sau a unui consilier juridic.
Ce este Directiva EmpCo?
Directiva EmpCo, denumită oficial Directiva (UE) 2024/825 privind capacitarea consumatorilor pentru tranziția verde, este o măsură legislativă a UE menită să protejeze consumatorii de afirmațiile și etichetele ecologice înșelătoare. Ca parte a Pactului verde european, directiva modifică:
- Directiva privind practicile comerciale neloiale (UCPD, Directiva 2005/29/CE), care reglementează practicile înșelătoare și agresive față de consumatori;
- și Directiva privind drepturile consumatorilor (CRD), care stabilește informațiile pe care trebuie să le oferi consumatorilor înainte să cumpere.
Pentru că ambele sunt legi de protecție a consumatorului, EmpCo se aplică practicilor comerciale legate de promovarea, vânzarea și furnizarea de produse către consumatori. Un site care vinde exclusiv altor companii se află într-o poziție diferită față de un magazin adresat consumatorilor. Dacă site-ul tău se adresează ambelor categorii, tratează orice afirmație ecologică pe care o poate vedea un consumator ca fiind acoperită de directivă.
Problema la care răspunde EmpCo este bine documentată. Într-o analiză a site-urilor realizată în 2020, cu rezultate publicate în ianuarie 2021, Comisia Europeană și autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor au examinat în detaliu 344 de afirmații ecologice. În 42% dintre cazuri, autoritățile au avut motive să creadă că afirmațiile erau exagerate, false sau înșelătoare, în 59% din cazuri comerciantul nu pusese la dispoziție, într-un mod ușor accesibil, dovezi care să le susțină, iar în 37% de cazuri afirmația se baza pe formulări vagi precum “prietenos cu mediul”, “sustenabil” sau “constient de mediu”.
În România, directiva este transpusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2026, adoptată pe 19 martie 2026 și publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 26 martie 2026. Ordonanța modifică Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor, iar prevederile sale care transpun EmpCo se aplică de la 27 septembrie 2026.

Ce se consideră afirmație ecologică pe un site?
EmpCo folosește o definiție largă: o afirmație ecologică este orice mesaj sau reprezentare, sub formă de text, imagini, elemente grafice sau simboluri, care afirmă sau sugerează că un produs, o categorie de produse, o marcă sau o companie are un impact pozitiv sau zero asupra mediului, este mai puțin dăunătoare decât alternativele sau și-a îmbunătățit impactul în timp. Etichetele, numele brandului, denumirile companiilor și numele produselor contează și ele atunci când transmit acest mesaj.
Pe un site, asta merge mult dincolo de pagina dedicata pentru sustenabilitate. Gândește-te la:
- titlurile de pe pagina principală, bannerele și paginile de destinație ale campaniilor;
- descrierile produselor, paginile de categorie și tabelele comparative;
- badge-urile, pictogramele, sigiliile și ambalajele care apar în fotografiile produselor;
- opțiunile de livrare și textele din checkout (pagina de finalizare a comenzii);
- denumirile companiei și ale produselor;
- articolele de blog care îți promovează produsele sau serviciile.
Întrebarea utilă pentru echipa ta este unde anume creează site-ul o impresie legată de mediu care ar putea influența decizia unui client. Această întrebare îți dă lista paginilor de auditat.
Ce tipuri de comunicare „ECO” tratează EmpCo în mod diferit?
Dacă demarezi un audit intern al conținutului de pe site, este recomandat să clasifici mesajele de mediu în trei categorii distincte înainte de a modifica textele curente. Motivul este simplu: certificarea independentă constituie o cerință obligatorie doar într-una dintre aceste trei situații:
- Afirmațiile ecologice specifice. „Ambalajul conține 85% fibră reciclată, raportat la greutate” este o afirmație specifică. Trebuie să fie adevărată, precisă și susținută de dovezi pe care le poți prezenta, dar nu implică automat o cerință de certificare.
- Etichetele de sustenabilitate. Un badge precum “Prietenos cu planeta”/”Prietenos cu mediul” este o etichetă de sustenabilitate. Trebuie să provină de la o autoritate publică sau să se bazeze pe un sistem de certificare care îndeplinește criteriile directivei.
- Afirmațiile despre performanța viitoare. “Zero emisii nete până în 2030” este o afirmație despre viitor. Are nevoie de un plan de implementare detaliat și de verificare periodică de către un expert terț independent.
Există încă două reguli cu aplicabilitate transversală: restricționarea afirmațiilor generice de mediu (precum “ecologic”) și interdicția strictă a mențiunilor de neutralitate climatică fundamentate pe compensarea emisiilor. Secțiunea următoare detaliază ambele cerințe, alături de celelalte practici comerciale pe care este recomandat să le verifici cu prioritate.
Ce practici de marketing ar trebui să verifici mai întâi?
De ce au devenit acum un risc cuvinte precum „eco” sau „sustenabil”?
EmpCo interzice afirmațiile ecologice generice atunci când compania nu poate demonstra ce susține. Exemplele date chiar de directivă includ “prietenos cu mediul”, “ecologic” “prietenos cu clima”, “eficient energetic”, “biodegradabil” și “de origine biologică”.
O afirmație de mediu este considerată generică atunci când nu este însoțită, în mod clar și vizibil, chiar în același spațiu de afișare, de o precizare exactă a semnificației sale.
Comparați formularea “Ambalaj sustenabil” cu “Ambalajul conține 85% fibre reciclate din greutatea totală”. A doua variantă îi comunică explicit consumatorului parametrul tehnic de mediu, în timp ce prima rămâne o etichetă vagă, care lasă loc presupunerilor privind un beneficiu general.
Așadar, regula practică de conformitate este simplă: nu extinde niciodată mesajul dincolo de ceea ce poți demonstra, sfera afirmației trebuie să fie perfect aliniată cu datele verificabile din spatele ei.
Poate o singură caracteristică sustenabilă să descrie întregul produs sau întreaga companie?
Directiva EmpCo interzice expres companiilor să formuleze afirmații de mediu generale despre un produs în ansamblu sau despre întreaga afacere, atunci când acestea privesc doar un aspect limitat al produsului ori o activitate specifică și nereprezentativă pentru activitatea comercială globală.
Dacă doar ambalajul conține materiale reciclate, menționează explicit acest aspect: “Cutia de carton conține 85% fibre reciclate”. Dacă energia din surse regenerabile acoperă un singur punct de lucru, precizează-l punctual: “Sediul nostru din București utilizează energie electrică din [sursă sau contract specificat]”. Ambalajul este doar o componentă a produsului, un birou este o simplă locație a companiei, iar o inițiativă izolată reprezintă doar o fracțiune din activitate, prin urmare, comunicarea ta trebuie să atribuie fiecare afirmație strict elementului sau perimetrului exact pe care îl descrie factual.
Extinderea nejustificată a unei afirmații dincolo de ceea ce demonstrează faptele concrete este cea mai sigură cale prin care o informație corectă se transformă într-un mesaj înșelător.
Mai pot compensările de carbon să susțină o afirmație de tip “neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon”?
Directiva EmpCo interzice explicit afirmațiile conform cărora un produs are un impact neutru, redus sau pozitiv asupra climei, dacă acestea se bazează pe compensarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Exemplele menționate în directivă includ sintagme precum: “neutru din punct de vedere climatic”, „amprentă limitată de CO₂”, „pozitiv din punctul de vedere al emisiilor de carbon”, „emisii nete zero pentru climat”, „compensat din punct de vedere climatic” si „impact redus asupra climei”. În legislația UE privind protecția consumatorilor, noțiunea de produs include și serviciile; prin urmare, o promisiune de tip ”livrare neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon” susținută prin credite de compensare cade sub incidența aceleiași interdicții.
Compania ta poate continua să finanțeze proiecte de mediu și să achiziționeze credite de carbon, având deplină libertate de a comunica transparent consumatorilor despre aceste investiții. Ceea ce se schimbă fundamental este însă concluzia comercială pe care o formulezi pe baza lor.
Prezintă reducerile efective de emisii din propriile operațiuni distinct de inițiativele de compensare a carbonului, astfel încât consumatorul să poată distinge clar natura și impactul fiecărui demers în parte.

Ce se întâmplă cu badge-urile create intern de echipa ta?
Numeroase site-uri afișează marcaje vizuale precum “Alegere eco”, “Standard ecologic” sau “Produs responsabil”, create adesea intern, de echipele de marketing. Începând cu 27 septembrie 2026, afișarea unei etichete de sustenabilitate care nu este instituită de o autoritate publică și nici nu se bazează pe un sistem de certificare devine o practică comercială interzisă în toate circumstanțele
Pentru a fi conform, un sistem de certificare trebuie să se bazeze pe o verificare efectuată de un terț independent, să aibă criterii publice și să fie accesibil tuturor operatorilor economici în condiții transparente, echitabile și nediscriminatorii. Totodată, monitorizarea respectării acestor criterii revine unui organism terț a cărui competență și independență sunt atestate prin standarde internaționale, europene sau naționale. Clarificările recente (FAQ) ale Comisiei Europene aduc două precizări esențiale: titularul sistemului și entitatea de verificare trebuie să fie persoane juridice distincte, iar calitatea de autoritate publică este recunoscută exclusiv instituțiilor din statele membre ale UE.
Când faci auditul intern al site-ului, începe cu un inventar al tuturor logo-urilor, pictogramelor, sigiliilor și badge-urilor legate de mediu de pe site și răspunde la șase întrebări pentru fiecare:
- Cine l-a creat?
- Ce certifică, mai exact?
- Este un element grafic de marketing sau o etichetă de sustenabilitate?
- Cine verifică respectarea cerințelor și este independent față de proprietarul sistemului?
- Cerințele sistemului sunt publice?
- Sistemul îndeplinește criteriile EmpCo?
Simpla redenumire a unui badge ca “verificat” sau schimbarea culorii acestuia nu îi modifică statutul juridic; doar răspunsurile la cele șase întrebări stabilesc dacă elementul poate fi menținut pe site. În cele mai multe audituri pe care le realizez, această inventariere durează doar câteva ore și se soldează cu retragerea a două sau trei elemente grafice, un efort minim odată ce au fost identificate clar.
Ce trebuie să stea în spatele unei afirmații de tip “zero emisii nete până în 2030”?
Angajamentele de tipul “Zero emisii nete până în 2030”, “Impact pozitiv asupra climei până în 2040” sau “100% sustenabil până în 2035” pot fi considerate înșelătoare dacă nu sunt susținute de obiective clare, angajamente publice verificabile și un plan realist de implementare. Acest plan trebuie să includă ținte măsurabile, iar progresele trebuie evaluate periodic de un expert independent, concluziile fiind puse la dispoziția consumatorilor.
De obicei, astfel de promisiuni țin de companiile mari, dar dacă ai ceva asemănător pe site, regula de lucru pentru echipa ta este ca o afirmație ecologică despre viitor să plece din departamentul de marketing doar după ce există planul operațional din spatele ei, astfel încât textul să rămână la nivelul planului de afaceri pe care îl descrie.
Contează și promisiunile legate de durabilitate și reparare?
Da. EmpCo acoperă și afirmațiile despre cât rezistă un produs, dacă poate fi reparat, cum îl afectează actualizările de software și când trebuie înlocuite consumabilele. A susține în mod fals că un bun rezistă o anumită perioadă sau o anumită intensitate de utilizare în condiții normale devine o practică interzisă, la fel ca prezentarea unui bun drept reparabil atunci când nu este.
Sintagme precum “Construit să reziste”, “Proiectat pentru utilizare îndelungată” sau “Ușor de reparat” pot părea simple mesaje promoționale de brand. Totuși, în măsura în care descriu caracteristici obiective ale produsului, ele trebuie susținute prin dovezi verificabile sau reformulate astfel încât să reflecte cu exactitate condițiile reale de exploatare.
Ce informații noi trebuie să afișeze un magazin online începând cu 27 septembrie 2026?
Pentru site-urile de servicii, secțiunile anterioare oferă deja toate detaliile necesare. Dacă administrezi însă un magazin online de produse, directiva EmpCo impune afișarea unor informații suplimentare în paginile de produs și în etapa de finalizare a comenzii (checkout), demers ce implică o colaborare strânsă între echipele de design, dezvoltare web și copywriting. Din fericire, modificările vizează în principal șabloanele de pagină (template-uri): odată configurate, acestea se aplică uniform întregului catalog, putând fi integrate facil în planul curent de actualizări al magazinului.
Ce este notificarea armonizată și unde o plasezi pe site?
Toate companiile care comercializează bunuri către consumatori au obligația de a afișa o notificare armonizată prin care reamintesc existența garanției legale de conformitate. În cazul vânzărilor online, directiva o definește ca pe o informare cu caracter general, ceea ce în practică impune integrarea acesteia atât în elementele permanente ale site-ului (de regulă în subsol/footer), cât și în fluxul de checkout. Designul ei este stabilit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1960 al Comisiei din 25 septembrie 2025.
Textul, cromatica, elementele vizuale și codul QR (sau linkul către portalul european pentru consumatori) sunt strict standardizate. Prin urmare, este obligatoriu să utilizezi fișierul oficial exact așa cum a fost publicat, fără a modifica textul și fără a ajusta designul pentru a corespunde identității vizuale a brandului tău. Comisia pune la dispoziție fișierele pentru descărcare în toate limbile oficiale ale UE.
Când ai nevoie de eticheta GARAN?
Același regulament introduce un al doilea mecanism, denumit oficial eticheta armonizată pentru garanția comercială de durabilitate. Aceasta constă într-un element grafic standardizat ce conține inscripția “GARAN”, un termen intuitiv, care trimite direct la noțiunea de “garanție” în mai multe limbi oficiale ale UE.
Afișarea etichetei devine obligatorie atunci când un producător acordă o garanție comercială de durabilitate care întrunește cumulativ trei condiții: este oferită fără costuri suplimentare, acoperă produsul în integralitate și are o durată mai mare de doi ani. În calitate de comerciant, ai obligația de a o afișa doar dacă producătorul îți transmite aceste date, conformitatea ta fiind direct condiționată de informațiile furnizate de acesta.
Eticheta este separată de garanția legală și apare alături de aceasta. Pe o pagină de produs, eticheta poate fi afișată imbricat, dar ar trebui să fie suficient de vizibilă.
Când trebuie să apară eticheta în checkout?
Prin Directiva EmpCo a fost modificat articolul 8 alineatul (2) din Directiva privind drepturile consumatorilor (prevederea aplicabilă comenzilor online care implică o obligație de plată). Conform acestui articol, informațiile esențiale trebuie prezentate clar și vizibil, obligatoriu înainte de plasarea comenzii, iar detaliile privind garanția de durabilitate sunt acum incluse obligatoriu în această categorie
Ghidurile practice ale clarifică faptul că eticheta GARAN trebuie integrată și în pagina de finalizare a comenzii (checkout), chiar înainte de transmiterea acesteia. O simplă trimitere (link) către pagina de Termeni și condiții nu respectă această cerință legală, întrucât detaliile trebuie să fie vizibile direct în momentul luării deciziei de cumpărare.
Ce le spui clienților despre actualizările de software și reparații?
În cazul bunurilor cu elemente digitale, precum și al conținutului sau serviciilor digitale, ai obligația de a indica perioada minimă în care sunt asigurate actualizările software, dacă producătorul sau furnizorul a comunicat aceste date.
Dacă pentru o anumită categorie de produse există un indice de reparabilitate stabilit la nivelul UE, afișarea acestuia este obligatorie. În lipsa unui astfel de indice, dacă producătorul oferă date privind reparațiile, devine obligatorie prezentarea acestor detalii: disponibilitatea și costul estimat al pieselor de schimb, procedura de comandă, precum și instrucțiunile sau restricțiile privind repararea și mentenanța.
Aceste detalii au nevoie de un loc clar și consecvent în șablonul paginii de produs, planificat o dată și refolosit pentru fiecare produs.
Ce se schimbă la opțiunile de livrare?
Dacă oferi opțiuni de livrare ecologice, Directiva privind drepturile consumatorilor (în forma revizuită) impune prezentarea explicită a acestora în cadrul informațiilor generale despre livrare. Prin urmare, cerințele de transparență se extind și asupra metodelor de expediere din pagina de checkout, iar orice mențiune ecologică atribuită transportului trebuie să respecte aceleași criterii stricte de justificare prezentate anterior.

Cum îți auditezi site-ul, pagină cu pagină?
Inițierea unui astfel de audit pe site-ul companiei sau în magazinul online poate părea o sarcină descurajantă, însă necesită doar o bună coordonare între echipele interne și colaboratorii externi. Când analizez un site în acest scop, urmez o ordine bine stabilită, deoarece fiecare etapă simplifică și reduce volumul de lucru pentru pașii următori.
Încep cu paginile de prezentare generală (pagina principală, secțiunea «Despre noi» și pagina de Sustenabilitate), unde caut formulări generice precum: sustenabil, responsabil, eco, prietenos cu mediul, cu impact pozitiv asupra planetei, cu impact redus sau prietenos cu clima. Fiecare dintre acești termeni trebuie justificat prin caracteristici de mediu exacte și măsurabile, în caz contrar urmând să fie eliminat.
Următorul pas îl reprezintă paginile de produs, unde este esențial să delimitezi afirmațiile despre produsul propriu-zis de cele legate de ambalaj, procesul de fabricație, consumul de energie, transport, conținutul reciclat sau reciclabilitate. Pentru a rămâne în deplină conformitate, fiecare dovadă trebuie asociată strict elementului pe care îl atestă: o probă privind ambalajul susține exclusiv declarațiile despre cutia de carton, fără a fi extinsă asupra întregului produs.
Urmează insignele (badge-urile) și pictogramele, iar cele șase întrebări de mai sus te ajută să alcătuiești un inventar clar pentru fiecare element vizual de pe site.
Dacă site-ul tău include comparații între produse pe criterii de mediu, sociale sau de circularitate, paginile comparative trebuie să indice clar trei elemente: metodologia de comparare, lista produselor și a furnizorilor incluși, precum și modul în care datele sunt menținute la zi. Legislația UE privind protecția consumatorilor le clasifică drept informații esențiale pentru decizia de achiziție, motiv pentru care acestea trebuie afișate direct în pagină, nu izolate într-un document intern.
Procesul de finalizare a comenzii (checkout) necesită o verificare dedicată, concentrată pe: notificarea privind garanția legală, eticheta GARAN (acolo unde este cazul) poziționată chiar înainte de butonul de plasare a comenzii, opțiunile de livrare și mențiunile ecologice asociate acestora.
Auditul se încheie cu verificarea articolelor de blog și a paginilor de campanie (landing pages). Când un articol sau o pagină promoțională îți prezintă produsele, mențiunile ecologice utilizate sunt supuse acelorași reguli stricte ca descrierile standard de produs. De altfel, din experiență, cele mai multe afirmații de mediu uitate sau neactualizate se regăsesc tocmai în paginile campaniilor mai vechi.
Cum ar trebui să se schimbe textele „ECO”? Înainte și după
Iată câteva exemple de reformulare a afirmațiilor ecologice în enunțuri mai specifice și mai bine fundamentate:
- Afirmații ecologice generale
- Înainte: „Suntem o companie 100% verde”
- Direcție mai bună: „Biroul nostru din București a achiziționat în 2025 energie electrică 100% din surse regenerabile, în baza [acordului definit].”
- De ce: Formularea revizuită definește sfera, obiectul și perioada relevantă a afirmației.
- Afirmații despre ambalaj
- Înainte: „Ambalaj eco-friendly.”
- Direcție mai bună: „Ambalajul din carton conține 85% fibră reciclată, raportat la greutate.”
- De ce: Formularea revizuită înlocuiește un beneficiu de mediu general și nedefinit cu o caracteristică specifică și măsurabilă.
- Afirmații bazate pe o singură componentă a produsului
- Înainte: „Produsul nostru este sustenabil pentru că are cutia reciclată.”
- Direcție mai bună: „Cutia exterioară din carton conține X% material reciclat.”
- De ce: Afirmația revizuită leagă caracteristica de mediu de partea specifică a produsului la care se referă, în loc să o prezinte ca pe o caracteristică a produsului în ansamblu.
- Afirmații despre livrările de produse neutre în carbon
- Înainte: „Livrare neutră în carbon”, pe baza compensărilor.
- Direcție mai bună: Explică separat reducerea măsurată a emisiilor operaționale și prezintă separat orice investiții în compensare.
- De ce: Compensarea nu poate fi folosită drept bază pentru o afirmație privind neutralitatea climatică a unui produs sau serviciu.
- Etichete de sustenabilitate și badge-uri
- Înainte: Badge-ul „Alegere ECO”.
- Direcție mai bună: Elimină badge-ul, cu excepția cazului în care se califică în baza regulilor aplicabile etichetelor de sustenabilitate.
- De ce: Etichetele de sustenabilitate trebuie să se bazeze pe un sistem de certificare eligibil sau să fie instituite de o autoritate publică.
- Afirmații despre performanța de mediu viitoare
- Înainte: „Zero emisii nete până în 2030.”
- Direcție mai bună: Folosește afirmația doar acolo unde planul, țintele, resursele și verificarea independentă care o susțin îndeplinesc cerințele aplicabile afirmațiilor despre performanța viitoare.
- De ce: Afirmațiile ecologice aspiraționale au nevoie de o infrastructură operațională credibilă și de fundamentare.
- Afirmații despre reparabilitate
- Înainte: „Ușor de reparat.”
- Direcție mai bună: Precizează condițiile reale de reparare sau oferă informații specifice despre opțiunile de reparare disponibile.
- De ce: Afirmațiile nesusținute despre reparabilitate pot fi interzise.
Aceste exemple arată cum afirmațiile ecologice pot deveni mai specifice, mai transparente și mai strâns legate de caracteristicile pe care le descriu.
Sunt gândite ca modele de redactare, nu ca afirmații gata de folosit; fiecare enunț ar trebui susținut de fapte verificate și dovezi adecvate înainte de publicare.
Cum te asiguri că afirmațiile tale rămân conforme și după publicare?
EmpCo îți cere să poți susține ceea ce scriii și îți lasă ție alegerea formatului pentru evidențele interne. Cel mai practic format pe care îl știu este o Hartă a dovezilor pentru afirmațiile ecologice (Green Claims Evidence Map) sau centralizator: un singur document comun în care fiecare afirmație ecologică de pe site are propria intrare. Este o practică bună de guvernanță și înseamnă că, atunci când un client, un jurnalist sau o autoritate întreabă despre o afirmație, răspunsul este deja pregătit.
Pentru fiecare afirmație, notează afirmația propriu-zisă, obiectul și sfera ei exacte, dovezile, persoana responsabilă de acele dovezi, data sau perioada pe care o acoperă, orice verificare și fiecare pagină în care apare afirmația. De exemplu:
- Afirmație: „Ambalajul conține 85% fibră reciclată.”
- Obiect: Cutia exterioară din carton.
- Dovezi: Specificația furnizorului și evidențele de achiziții.
- Perioadă: Specificația actuală a ambalajului.
- Responsabil: Departamentul de achiziții.
- Locații pe site: Pagina de produs, pagina de sustenabilitate, materialele de campanie.
Apoi urmează un flux de lucru simplu, în șapte pași:
- Inventariază toate afirmațiile ecologice de pe site.
- Clasifică-le pe fiecare: afirmație generică, afirmație specifică, etichetă de sustenabilitate, afirmație despre viitor, afirmație de neutralitate climatică sau afirmație despre durabilitate și reparabilitate.
- Definește-i sfera cu precizie.
- Verifică dovezile înainte de publicare.
- Rescrie afirmația astfel încât să corespundă dovezilor.
- Leagă fiecare afirmație aprobată de fiecare pagină în care apare.
- Revizuiește harta ori de câte ori se schimbă furnizorii, produsele, contractele de energie sau metodele de calcul.
Ultimul pas garantează că datele rămân corecte și actualizate în timp. O afirmație perfect valabilă în momentul publicării poate deveni înșelătoare peste șase luni dacă se schimbă furnizorul, ambalajul sau produsul, iar acest centralizator îți arată cu exactitate ce pagini din site necesită actualizare

Ce înseamnă asta pentru afacerile din România?
OUG nr. 18/2026 introduce regulile EmpCo în Legea nr. 363/2007 și în OUG nr. 34/2014, iar ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) este autoritatea care verifică respectarea lor și aplică sancțiunile.
Potrivit Legii nr. 363/2007, practicile comerciale înșelătoare prevăzute la articolele 6 și 7, precum și practicile enumerate ca înșelătoare în anexa nr. 1, se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei. Dacă o practică comercială incorectă afectează mai mult de 100 de consumatori, atât limita minimă, cât și limita maximă a amenzii aplicabile se dublează. În cazul încălcărilor pe scară largă — inclusiv al celor cu dimensiune la nivelul Uniunii Europene, conform Regulamentului (UE) 2017/2394, amenda este cuprinsă între 0,1% și 4% din cifra de afaceri anuală obținută de comerciant în România în exercițiul financiar anterior sancționării. Dacă datele privind cifra de afaceri nu sunt disponibile, legea prevede o amendă între 200.000 și 2 milioane de euro, achitată în lei.
Prin urmare, o afirmație ecologică de pe site devine un subiect strict de protecție a consumatorilor, cu un impact financiar real, un motiv în plus să abordezi auditul ca pe un proiect asumat din timp. Tratat în mod structurat, acesta rămâne un demers de doar două săptămâni cu un termen clar de finalizare, iar efortul inițial creează harta de conformitate pe care o vei putea actualiza ușor pe termen lung.
Care este regula de bază de care trebuie să ții cont?
Directiva EmpCo nu le interzice companiilor să comunice despre sustenabilitate, atât timp cât pot demonstra rezultate concrete. Principiul de bază este simplu: mesajele tale nu trebuie să promită niciodată mai mult decât poți susține prin dovezi clare.
O afirmație ecologică corectă răspunde la cinci întrebări: ce s-a schimbat, unde, cu cât, în ce perioadă și pe baza căror dovezi.
Pentru companiile care își optimizează constant produsele și operațiunile, această reglementare este o veste excelentă. Datele exacte îți permit să-ți pui în valoare eforturile reale, oferindu-le în același timp clienților criterii clare și obiective pentru a te diferenția de concurență.
Dacă ai nevoie de sprijin pentru a identifica afirmațiile ecologice din site și pentru a-ți adapta paginile de produs și fluxul de checkout, le putem evalua împreună, asigurându-te, totodată, că implici și consilierii tăi juridici.



